MythBusters, ft. Carmen Dan
Am văzut astăzi un nou episod din serialul MythBusters. De data aceasta, scenariul și regia au fost asigurate de Jandarmeria Română iar prezentator a fost doamna ministru Carmen DAN, în cadrul unei declarații de presă. Au fost demontate cu argumente, ce-i drept, de necontestat câteva din numeroasele mituri legate de evenimentele de la mitingul de protest din 10 august 2018. Unele fuseseră, deja, demontate înaintea mitingului de către cetățeni vigilenți, pentru ele fiind nevoie doar de copy-paste. Pentru curiozitatea mea și a multor altora, i-aș ruga pe realizatorii emisiunii ca în episodul următor să mai demonteze încă două mituri importante: (i) jurnalistul austriac și (ii) cetățenii israelieni. Se înțelege, sper, la ce mă refer.
A, și încă ceva. Am văzut și compilația de filmulețe preluate de pe Russia Today, precum și filmulețele distincte din care a fost realizată compilația și în care se demonstrează „violența” jandarmilor din alte țări. (Cel mai mult mi-au plăcut polițiștii din Seattle, care veniseră la intervenție pe biciclete, aveau căști de biciclist și foloseau tot bicicletele ca principală „armă”.) Mă scuzați, dar după avalanșa de filmulețe făcute de participanții la protest și postate în internet, mi se pare că jandarmii români pot da oricând și oricui lecții de violență și de limbaj suburban.
Comentarii
Trimiteți un comentariu