Cronica unui asasinat ratat

Într-o fantastică seară de aprilie, Liviu se îndrepta cu fiica, ăăă, cu iubita sa, Irina, către una din casele conspirative ale PSD-ului din zona 13 Septembrie. Avea deja pregătite acolo o sticlă de vin vechi, de la un tovarăș de partid din Vrancea, un buchet uriaș de trandafiri roșii și o mulțime de lumânărele parfumate pentru baie.

Nici nu intră bine pe străduța lăturalnică pe care era casa conspirativă, că începu să fie șicanat în trafic de o mașină neagră, cu geamuri fumurii și faruri negre, care nu avea număr de înmatriculare. O urmărea de ceva vreme cu coada ochiului în oglinda retrovizoare, dar inițial crezuse că sunt băieții din clanul Duduienilor, care luaseră locul trădătorilor din SPP și-i țineau, de obicei, de șase. Frână brusc, gândindu-se că ăla din spate o să-i bușească bara și o să-l prindă cu o culpă de n-o s-o poată duce. Surpriză. Mașina din spate frână și ea prompt și evită milimetric accidentul. Era clar: șofer profesionist. Liviu mormăi o înjurătură ca la el la țară, în Teleorman, și apoi zise tare, ca să-l audă Irina:

— Ce, e șmecher? Lasă că-i arăt eu lui.

Între timp, din mașina din spate coborâseră patru indivizi îmbrăcați complet în negru, ca niște ciocli. (După cum știți, acum sunt la modă cămășile negre cu cravate negre.) Unul din ciocli îi bătu în geamul lateral. Liviu apasă pe un buton și, bâââz, coborî geamul de două degete.

— Ce vrei mă, ești șmecher? întrebă Liviu enervat.

Străinul îi zâmbi misterios și-i spuse:

— Bond. James Bond. I'm so very glad to finally meet you. I'm here to kill you. După care îi făcu lui Liviu un semn de moarte cu degetul mijlociu și se pregăti să scoată din tocul de sub haină pistolul standard cu surdină al agenților double-O-seven.

În adâncul lui, Liviu spumegă de furie, dar nu-și pierdu cumpătul. Semnele cu degetul mijlociu îl făceau să vadă roșu în fața ochilor. Totuși, Bond ăsta era mic copil pe lângă golanii cu care se juca el în spatele blocului din Alexandria când era mic. Îi mârâi printre dinții ușor cariați:

— Dracnea. Liviu Dracnea. Bă! Voi nu știți cu cine vă puneți! Vreți să ies la voi? Zi mă, vreți să ies la voi? Vreți să ne batem?

Apoi o liniști pe Irina:

— Irina dragă, stai liniștită, până le zic eu vreo două ciumpalacilor ăstora. Uite, poți să probezi colierul ăsta cu diamante de 100 de carate fiecare. L-am luat cu niște bani europeni primiți pentru autostrada Comarnic-Brașov. O sărută ușor pe buzele-i diafane ca două petale de trandafiri, simțindu-i frisonul de plăcere la primirea colierului.

Deschise fulgerător portiera și-l puse la pământ pe unul din oamenii în negru. Sări agil pe capota mașinii și, cu două șpițuri bine țintite, învățate din filmele cu Cichicean, mai pune jos încă doi. Al patrulea, văzându-se în inferioritate numerică, o luă la sănătoasa către centru.

Din păcate, Liviu trecuse de multișor de vârsta la care alerga suta de metri în patru secunde și treizecișișapte de sutimi, iar mașina rămăsese blocată în trafic. Noroc că era la doi pași de casa conspirativă, unde avea un tanc făcut cadou de un alt tovarăș de partid, Mihai-Viorel, care-i știa plăcerea pentru tras tunuri. Tancul era un TR-85 vechi, fabricat în '86, care fusese dat la casat și avea o șenilă ruptă. Liviu știa, însă, să se descurce în situații limită. Băgă tancul într-a doua, puse umărul și împinse până când tancul porni. Aranjându-și tacticos cravata, demară în trombă peste mașinile de pe stradă în urmărirea ultimului ciumpalac. Îl ajunse din urmă tocmai când ăsta intra la Athenee Palace. Fu cât pe ce să spargă geamul de la intrare cu țeava tunului.

— B...-mi-aș! L-am ratat la mustață, își zise Liviu mângâindu-și mustața. Dacă-l prindeam, direct la Parchet mă duceam cu el...

După care se întoarse agale către casa conspirativă, unde avea de terminat o treabă cu Irina, și uită de acest episod cam un an de zile, până într-o seară de vară, când își reaminti brusc, în timp ce stătea la palavre la Antena 3 cu tipa de dinaintea Irinei despre moartea unui alt teleormănean, Ilie Gâzea, cu care alți asasini nu dăduseră greș...

Orice asemănare cu persoane sau întâmplări reale este pur întâmplătoare.