Votul nostru contează

În timp ce-mi pierd vremea pe Facebook, descopăr, printre altele, și o mulțime de oameni care, fie din interes, fie din blazare, propagă irațional ideea absenteismului la vot, aducând ca fals argument faptul că pe oricine ar vota, țara tot de corupți și hoți ar ajunge să fie condusă. Îi las la o parte pe aceia care acționează din ineres, doarece sunt destul de puțini și acționează la comandă. Celor blazați vreau să mă adresez în continuare. Aceștia ar trebui să înțeleagă și să accepte – căci nu poți rezolva o problemă dacă nu accepți că există! – că hoția și corupția sunt prezente în orice societate, tot așa cum în orice pădure se găsesc și uscături. Dacă pădurea e mare și uscăturile sunt puține, nu-i problemă, vor fi copleșite de copacii sănătoși mai devreme sau mai târziu. Problema apare atunci când pădurea este plină de uscături. Dacă m-ați întreba pe mine, v-aș spune că într-o pădure plină de uscături eu aș intra cu toporul. Ar mai rămâne, poate, pomii strâmbi, dar pe aceia i-aș rezolva după ce aș înlătura uscăturile. Pentru uscăturile politice, toporul este votul nostru. Resemnarea – „de ce să mă mai duc la vot, că oricum tot ei ies” – nu rezolvă absolut nimic. Dimpotrivă, agravează lucrurile, deoarece chiar îi ajută pe hoți și corupți să iasă din nou în față și să sufoce pădurea. În politică există întotdeauna alternativă. În cel mai rău caz, alternativa poate fi răul cel mai mic – reprezentat de pomii strâmbi –, care, oricum, este mai bun decât răul cel mai mare, altfel nu am mai folosi gradul de comparație. Să presupunem că într-o situație dificilă nu ați avea de ales decât între a vi se amputa degetul mic al unei mâini sau toată mâna mai târziu, pentru că altfel mâna s-ar cangrena și ați muri. Ce ați alege? Să pierdeți degetul mic, să pierdeți mâna, sau să muriți? (Dacă alegeți ultima variantă, atunci faceți bine, vă rog, și duceți-vă la psihiatru!) Din punctul meu de vedere, în acest moment avem – slavă Domnului! – o variantă mult mai bună decât răul cel mai mic, astfel că nici măcar degetul cel mic nu este în pericol. Falsele argumente în sprijinul absenteismului la vot sunt cele propagate cu înverșunare de PSD pentru a-i descuraja pe oamenii onești. Pentru că votul acestora este sigurul care poate desființa PSD-ul! Oameni buni, aveți liberul arbitru. Folosiți-l cu rațiune! Luați-vă buletinele de vot – care sunt topoarele voastre – și radeți uscăturile! Nu vă împiedicați de aceia care preferă uscăturile pentru că așa mai au și ei ceva de pus pe foc iarna. Sunteți de câteva ori mai mulți decât ei!

Comentarii

Postări populare de pe acest blog

Chelului îi trebuie tichie de mărgăritar

A fi sau a nu fi sezonier în Germania

Frumoasa din Pădurea Adormită