Când Veve spune „NU!”

Veve stă la biroul ei și-și pilește tacticos unghiile. Pe birou se află un laptop și un cărțoi gros, cu titlul „Gramatica limbii române în 10 zile”, din colecția „Pentru fraieri”. Din când în când, Veve mai admiră bradul împodobit tradițional. Într-un colț al încăperii se află o măsuță de cafea cu două fotolii mari, comode, pentru ca Liviu al ei să se simtă bine atunci când vine. Măsuța este luminată discret de un lampadar șic, cu abajururi roșii. Pe ecranul laptop-ului de pe biroul lui Veve, peste tapetul cu pisoi roz, este deschisă o rezoluție de la Bruxelles. Veve nu o citește, pentru că este în engleză și oricum nu prea ar pricepe ea ce scrie acolo. Și apoi, are consilieri pentru asta. Dar dacă intră pe nepregătite Dracnea, e bine să vadă că ea e profund preocupată de preluarea președinției UE. Dracnea dă destul de rar pe la Guvern, cam de două-trei ori pe zi, și atunci când vine înseamnă că sunt probleme importante și urgente. Ca acum.

Ușa se deschide și intră degajat Dracnea, care, din mers, dă un ordin scurt: 

— Veve, fă și tu o cafea, te rog. 

Și apoi explică:

— Sunt cam obosit. Mă astenizează sorosiștii ăia de la USR...

Veve aruncă rapid pila de unghii și se adâncește în lecturarea documentului deschis pe laptop. Dracnea vine tacticos lângă ea, ca un motan într-o noapte de vară. Vede documentul și exclamă:

— Hai, măi Veve, mai lasă documentele astea, mai bine fă-ți și tu unghiile... Doar ți-am explicat că nu tu trebuie să fii președinte acolo, la Bruxelles. Eu o să fiu...

Și apoi, pe un ton misterios:

— Fii atentă la mine! Ți-am pregătit o surpriză...

— Ce surpriză, ce surpriză?, întreabă Veve voioasă, ca o fetiță care l-a rugat pe Moș Crăciun să il aducă pe Rainbow Dash în mărime naturală. (Pentru cei care nu știu încă, Rainbow Dash este poneiul preferat al tuturor fetițelor de la clasa 0 și chiar și de la clasa I.)

Dragnea scoate din buzunarul de la piept un plic cu sigla unei agenții de turism.

— Am luat două bilete de revelion, în Maldive. Doar noi doi, ca în vremurile de altă dată, șoptește tandru Dracnea.

— Vai Liviu... Dar știi că nu se poate!, exclamă Veve. Ce o să zică Irina? Cu ea ar trebui să mergi!

— Hai, măi Veve, tu nu o știi pe Irina?, întreabă descumpănit Dracnea. E tânără, necoaptă, n-are experiența ta.

Dracnea se afundă leneș într-un fotoliu, lângă măsuța de cafea, și își aprinde tacticos un trabuc dintre cele aduse de Orlando din Cuba. Lumina difuză a lampadarului, filtrată de fumul trabucului, îi dă un aer misterios. Seamănă atât de mult cu Marlon Brando când era naș...

— Veve, continuă Dracnea după ce pufăie de câteva ori din trabuc, mi-am dat seama că Irina nu cunoaște, încă, noțiuni fundamentale. Am avut recent o discuție mai profundă cu ea... Despre capre... Teoria ca teoria, dar practica este sub orice critică... De-aia mă gândesc ca, în timp ce noi suntem în Maldive, să o trimit pe Irina la școala de iarnă a partidului. O să-l rog pe Codrin să țină acolo un curs de aprofundare. E un specialist foarte bun pe probleme d-astea...

Se ridică și vine agale la biroul lui Veve. Se apleacă ușor peste birou, sprijinindu-se de colțuri, și spune cu tonul acela de băgat vraja:

— Hai, Veve, spune DA! Știi doar că găina bătrână face ciorba bună. Și mai știi că mie îmi place ciorba bună...

— Liviu..., ezită Veve. Știi că nu sunt o fire conflictuală și nu-mi plac discuțiile în contradictoriu, dar Irina este cea mai bună prietenă a mea și nu pot să o trădez. Voi, bărbații, nu puteți înțelege ce relație profundă se leagă între două femei care merg împreună la șoping pe la Paris și Bruxéles...

Veve a învățat din cărțoiul de pe birou că limba română este o limbă fonetică, așa că pronunță cum se scrie: Bruxéles, cu accent pe primul e. Și apoi conchide ferm:

— Liviu, știu că este o problemă foarte importantă, dar de data asta trebuie să-ți spun foarte clar: NU! Eu plec de revelion în Madagascar...

Acest text este, evident, un pamflet. Orice asemănare cu persoane și întâmplări reale este pur întâmplătoare...